02/05/2025
Ilfov Zâmbește Junior - Oferim câte 2.500 de lei pentru copiii din Ilfov care au probleme cu dantura
Practic, am extins proiectul. De la vârstnici, la copii și tineri.
Consiliul Județean Ilfov decontează acum câte 2.500 de lei pentru copiii și tinerii care au nevoie de servicii stomatologice. Condițiile sunt simple:
👉 vârsta între 3 și 26 de ani;
👉 domiciliul sau reședința în Ilfov;
👉 venit maximum - 5.142 lei venit net lunar/familie;
👉 preșcolarii și școlarii să fie înscriși la unitățile de învățământ din Ilfov;
👉 studenții să nu aibă sursă de venit.
În paralel, la vârstnici, am mărit plafonul de sprijin. Anul acesta, decontăm câte 4.500 de lei părinților ori bunicilor noștri care au nevoie de proteze sau alte servicii stomatologice.
În curând, începe depunerea dosarelor. O să revin către voi cu un număr de telefon și detalii tehnice. În acest moment, se semnează actele între CJ Ilfov și primării. Foarte important - cetățenii aleg cabinetul medical, nu noi.
Copiii sunt cei mai importanți. Trebuie să avem grijă să rămână sănătoși, să învețe în condiții bune, să crească într-o societate unită, nu divizată.