Diana Punga

Diana Punga Consilier de stat pentru relația cu societatea civilă. Construiesc punți între instituții și oameni,
prin dialog, responsabilitate și implicare.

Sunt consilier de stat pentru relația cu societatea civilă în cadrul Administrației Prezidențiale. Lucrez pentru a apropia instituțiile de oameni și pentru a susține implicarea civică. Cred în dialog, responsabilitate și în puterea oamenilor de a construi împreună o societate sănătoasă și democratică.

România își consolidează rolul în protejarea civililor și în construirea unei Europe mai reziliente.Primirea, la Palatul...
10/09/2026

România își consolidează rolul în protejarea civililor și în construirea unei Europe mai reziliente.

Primirea, la Palatul Cotroceni, a doamnei Hadja Lahbib, Comisar european pentru pregătire, gestionarea situațiilor de criză și egalitate, a fost un prilej de a reconfirma importanța pe care România o acordă protecției civililor, gestionării situațiilor de criză și cooperării europene în acest domeniu.

Discuțiile au evidențiat rolul esențial al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), inclusiv prin intervențiile de evacuare aeriană a civililor aflați în zone de conflict din Orientul Mijlociu. Prin intermediul zborurilor RescEU, instrument creat în cadrul UCPM în 2019, sprijinul european a însemnat, concret, salvarea și protejarea unor oameni aflați în situații-limită.

Implicarea României în evacuarea copiilor și civililor prinși în situații de criză și conflicte din Orientul Mijlociu a fost apreciată de Comisia Europeană. Doamna comisar Lahbib i-a înmânat Președintelui României o scrisoare de mulțumire și felicitări pentru contribuția țării noastre.

În același spirit, România a propus, în cadrul Abordării Strategice a UE la Marea Neagră, înființarea unei Platforme de Reziliență și Colaborare la Marea Neagră — un cadru de cooperare dedicat pregătirii și protecției civililor în această regiune strategică.

Sprijinul deplin exprimat de Comisia Europeană pentru această inițiativă confirmă că reziliența nu se construiește izolat. Se construiește prin cooperare, solidaritate și capacitatea de a acționa împreună atunci când oamenii au cea mai mare nevoie de ajutor.

Protecția civililor înseamnă, înainte de toate, protejarea vieții și a demnității umane. România își asumă acest rol în Europa și la Marea Neagră.

La Chișinău, am însoțit-o pe Prima Doamnă a României - Mirabela Grădinaru la întâlnirea cu doamna Natasha Azzopardi Musc...
07/09/2026

La Chișinău, am însoțit-o pe Prima Doamnă a României - Mirabela Grădinaru la întâlnirea cu doamna Natasha Azzopardi Muscat - Director pentru Sisteme de Sănătate în cadrul Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa.

Am discutat despre prioritățile de colaborare și despre lucrurile care contează cu adevărat atunci când vorbim despre copii și adolescenți: sănătatea lor mintală, siguranța și sprijinul de care au nevoie.

Cred că este important să găsim soluții concrete și să construim proiecte care să ajungă efectiv la copii, adolescenți și familiile lor. O societate care are grijă de sănătatea mintală și de siguranța copiilor este o societate care investește în viitor. Iar pentru asta avem nevoie de colaborare, de implicarea societății civile și de parteneri care sunt gata să transforme ideile în acțiuni.

Discuția de la Chișinău a fost un bun început pentru a vedea cm putem face împreună pași concreți în această direcție.



La Chișinău, am însoțit-o pe Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, un...
05/09/2026

La Chișinău, am însoțit-o pe Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, un spațiu în care cultura, educația și comunitatea se întâlnesc firesc.

Și ediția din acest an se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu – un gest cu o puternică valoare simbolică pentru legătura dintre cele două maluri ale Prutului și pentru susținerea culturii românești.

Peste 30 de edituri din România și Republica Moldova au adus la Chișinău mai mult de 700 de titluri, toate în limba română. Dincolo de cifre, însă, un astfel de eveniment înseamnă oameni: cititori, autori, editori, profesori, voluntari, organizații și comunități care fac posibil accesul la cultură.

Din perspectiva activității mele în zona societății civile, cred că acesta este unul dintre rolurile esențiale ale spațiului civic: să creeze punți între oameni, să aducă resursele mai aproape de comunități și să transforme valorile în experiențe concrete. Iar pentru copii, aceste spații contează cu atât mai mult.

În prima parte a zilei discuția a fost despre ecrane și despre nevoia unui mediu digital mai sigur pentru copii. După-amiaza, răspunsul s-a aflat printre cărți. Nu trebuie să alegem între carte și ecran. Trebuie să le oferim copiilor alternative, contexte în care să fie curioși, povești în care să se regăsească și adulți care să îi însoțească în aventura cunoașterii. Un târg de carte este, prin excelență, un asemenea loc.

Iar faptul că România și Republica Moldova îl susțin împreună, sub înaltele patronaje ale celor doi președinți, arată cât de important este să investim în ceea ce ne apropie: limba, cultura, educația și oamenii.



Astăzi am avut bucuria de a fi prezentă la Chișinău și de a o însoți pe Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la ...
03/09/2026

Astăzi am avut bucuria de a fi prezentă la Chișinău și de a o însoți pe Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la conferința internațională „Siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și bunăstării emoționale a copiilor și adolescenților”.

A fost un eveniment important, desfășurat sub egida Președinției Republicii Moldova, care a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, experți, mediul academic, organizații de tineret și reprezentanți ai societății civile, pentru a discuta despre una dintre marile provocări ale generației actuale: impactul mediului digital asupra sănătății mintale și bunăstării copiilor și adolescenților.

În cadrul panelului la nivel înalt „Mediile digitale și sănătatea mintală a tinerilor”, Prima Doamnă a României a subliniat un principiu esențial: protejarea copiilor în mediul online nu poate fi responsabilitatea unei singure instituții sau a unei singure categorii profesionale. Este nevoie de prevenție, educație și colaborare între autorități, școală, familie, sistemul de sănătate mintală și societatea civilă.

Pentru mine, participarea la acest eveniment a fost și o reconfirmare a rolului pe care societatea civilă îl are în construirea unor politici publice care răspund cu adevărat nevoilor comunității. Organizațiile, profesioniștii, părinții și, mai ales, tinerii trebuie să aibă un cuvânt de spus atunci când vorbim despre decizii care le influențează prezentul și viitorul.
Siguranța online nu înseamnă doar protecție împotriva riscurilor digitale. Înseamnă să construim un mediu în care copiii să poată crește, învăța și se dezvolta sănătos, beneficiind de oportunitățile tehnologiei fără ca sănătatea lor emoțională să fie pusă în pericol.

🤝 Dialogul dintre România și Republica Moldova, alături de implicarea societății civile, poate contribui la soluții concrete și la politici mai bune pentru generațiile care vin.

🇷🇴🇲🇩

Astăzi, la Administrația Prezidențială, am avut ocazia să particip la o dezbatere esențială pentru viitorul sistemului n...
02/09/2026

Astăzi, la Administrația Prezidențială, am avut ocazia să particip la o dezbatere esențială pentru viitorul sistemului nostru de sănătate: „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”.

Evenimentul, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Fundația „Societatea Universitară de Medicină de Familie AMAS”, a adus în același loc medici de familie, medici rezidenți, reprezentanți ai mediului academic și profesional, experți în politici de sănătate, autorități publice și organizații din domeniul medical.

S-a plecat de la o idee simplă, dar fundamentală: un sistem de sănătate puternic nu înseamnă doar capacitatea de a trata boala, ci și capacitatea de a o preveni.

Așa cm a subliniat și Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, medicul de familie este una dintre cele mai importante verigi ale sistemului de sănătate și, pentru mulți români, singurul contact real și constant cu acesta. De aceea, medicina de familie trebuie să fie în centrul politicilor publice de prevenție.

Discuțiile de astăzi au pus în lumină două provocări majore: lipsa medicilor, în special în comunitățile rurale, și amploarea dezinformării în domeniul medical. Nu putem vorbi despre reducerea inegalităților dintre rural și urban fără să găsim soluții concrete pentru ca medicina de familie să devină o specialitate atractivă și sustenabilă în fiecare comunitate. În același timp, nu putem construi prevenție fără educație pentru sănătate și fără încredere în știință.

Din perspectiva relației cu societatea civilă, cred că astfel de dialoguri sunt indispensabile. Soluțiile bune apar atunci când instituțiile publice ascultă oamenii și profesioniștii din domeniu, când experiența din teren se întâlnește cu expertiza academică și când deciziile publice sunt construite împreună cu cei care vor fi direct afectați de ele.

Un sistem de sănătate rezilient se construiește prin prevenție, prin știință, prin încredere și, mai ales, prin dialog.


Astăzi, la Palatul Cotroceni, a avut loc întâlnirea cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale României, în cadrul Reu...
01/09/2026

Astăzi, la Palatul Cotroceni, a avut loc întâlnirea cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale României, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

A fost un bun prilej pentru a discuta despre prioritățile politicii externe a României și, mai ales, despre modul în care acestea se reflectă în societatea românească și în relația noastră cu cetățenii din țară și din afara granițelor.

Consolidarea securității, sprijinirea comunităților românești din străinătate și dezvoltarea diplomației economice sunt direcții esențiale pentru România. Într-un context internațional marcat de schimbări rapide și de amenințări tot mai complexe, avem nevoie de parteneriate solide, de o prezență activă în formatele internaționale și de capacitatea de a răspunde inclusiv provocărilor din zona amenințărilor hibride, a dezinformării și a securității cibernetice.

În același timp, diplomația română trebuie să rămână conectată la românii din afara țării. Protejarea identității, a limbii și a drepturilor comunităților românești, precum și îmbunătățirea serviciilor consulare sunt obiective care au un impact direct asupra vieții de zi cu zi a milioane de cetățeni.

Din perspectiva relației cu societatea civilă, cred că este esențial ca diplomația să fie în permanență conectată la expertiza, inițiativele și preocupările societății. ONG-urile, mediul academic, comunitățile profesionale, diaspora și organizațiile românilor de pretutindeni pot contribui substanțial la consolidarea profilului internațional al României.

O politică externă puternică nu se construiește doar prin relații între instituții și state. Se construiește și prin oameni, prin comunități, prin încredere și prin capacitatea de a transforma parteneriatele internaționale în oportunități concrete pentru România și pentru cetățenii săi.

Dialogul dintre diplomație și societate este, așadar, nu doar necesar, ci parte din forța României în lume.

Am participat la întâlnirea dintre Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru și Edouard Beigbeder, Director regional U...
27/08/2026

Am participat la întâlnirea dintre Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru și Edouard Beigbeder, Director regional UNICEF pentru Europa și alte regiuni. Discuția a fost un prilej important de a vorbi despre cm putem construi împreună o agendă mai puternic centrată pe copii.

În ultimele luni, dialogul meu cu UNICEF a urmărit tocmai identificarea unor direcții concrete prin care Administrația Prezidențială poate susține teme esențiale pentru copii: sănătatea și bunăstarea lor, sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, protecția în mediul digital, prevenirea vulnerabilităților și sprijinirea familiilor și comunităților.

Iar rolul nostru este și acela de a aduce aceste teme în centrul conversației publice și de a crea punți între instituții, societatea civilă, specialiști și organizațiile care lucrează direct cu copiii.

Vom continua acest dialog și vom căuta acele soluții prin care Administrația Prezidențială poate susține, în limitele rolului său constituțional, o Românie în care fiecare copil are șansa de a crește sănătos, în siguranță și cu încredere în viitor.

26/08/2026

La Kiev, România a fost reprezentată cu seriozitate, demnitate și un mesaj puternic despre reziliență și responsabilitate.

Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a ales să vorbească despre „dârzenie” – un cuvânt care exprimă nu doar puterea de a trece prin momente dificile, ci și curajul de a rămâne în picioare, uniți și fideli valorilor noastre.

În cadrul Summitului Primelor Doamne și Primilor Domni, mesajul transmis a fost unul despre oameni, comunități, solidaritate și capacitatea de a păstra demnitatea chiar și în cele mai grele împrejurări. Un mesaj cu atât mai important într-un moment simbolic pentru Ucraina, la 35 de ani de la proclamarea independenței.

Implicarea Primei Doamne arată că România poate fi reprezentată cu discreție, seriozitate și substanță pe teme care contează: reziliența societății, solidaritatea, educația, responsabilitatea și puterea comunităților de a rămâne unite.

„Când oamenii rămân uniți, nicio presiune nu-i poate frânge, doar le scoate la iveală puterea.”

Un mesaj despre România, dar și despre valorile pe care alegem să le promovăm în lume. 🇷🇴

Kiev, într-un moment în care reziliența nu mai este doar un concept, ci o realitate trăită.Am însoțit-o pe Prima Doamnă ...
25/08/2026

Kiev, într-un moment în care reziliența nu mai este doar un concept, ci o realitate trăită.

Am însoțit-o pe Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la cel de-al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni, organizat la invitația Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, sub tema „Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte”.

Pentru mine, ca responsabil de relația cu societatea civilă și de tema rezilienței societale, discuțiile de la Kiev au avut o semnificație aparte. Reziliența nu înseamnă doar capacitatea instituțiilor de a funcționa în situații de criză. Înseamnă, înainte de toate, oameni, comunități și societăți capabile să rămână unite, să se adapteze și să își păstreze valorile atunci când presiunea este cea mai mare.

Ucraina ne oferă, în acest sens, una dintre cele mai puternice lecții contemporane. În fața războiului, societatea ucraineană a demonstrat că solidaritatea, responsabilitatea și încrederea dintre oameni pot deveni adevărate resurse de reziliență.

România și-a adus propria contribuție la această conversație printr-un cuvânt cu o încărcătură profundă: „dârzenie”. Este mai mult decât perseverență. Este hotărârea de a rămâne în picioare, cu demnitate, atunci când circumstanțele încearcă să ne fragilizeze.

Lansarea Vocabularului Global al Rezilienței este, din această perspectivă, mai mult decât un exercițiu de limbaj. Este o recunoaștere a faptului că fiecare societate își construiește reziliența din propria istorie, cultură și experiență.

Iar lecția pe care o iau cu mine de la Kiev este simplă: o societate puternică nu este o societate fără crize, ci una care, în fața crizelor, nu își pierde solidaritatea, demnitatea și capacitatea de a acționa împreună.

La mulți ani, Ucraina! 🇺🇦
România rămâne alături de poporul ucrainean.

Am avut bucuria de a participa la conferința de deschidere a celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional „George ...
22/08/2026

Am avut bucuria de a participa la conferința de deschidere a celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional „George Enescu” – un eveniment care, de două decenii, pune România pe harta marilor competiții muzicale ale lumii.

Am transmis mesajul domnului Președinte Nicușor Dan și am înmânat diploma de acordare a Înaltului Patronaj al Președintelui României pentru această ediție aniversară.

„În căutarea excelenței” este mai mult decât o deviză. Este drumul pe care îl parcurg tinerii artiști care aleg să intre într-o competiție de asemenea anvergură, cu talent, muncă, disciplină și, nu de puține ori, cu o presiune uriașă asupra lor. De aceea, consider că unul dintre cele mai importante elemente introduse în această ediție este componenta de well-being dedicată artiștilor.

Excelența artistică nu înseamnă doar performanță. Înseamnă și echilibru, reziliență și capacitatea de a gestiona stresul, presiunea și emoțiile inevitabile ale competiției. Pentru un tânăr muzician aflat în fața unui juriu internațional și a unui public exigent, sprijinul pentru sănătatea sa emoțională poate fi la fel de important ca pregătirea tehnică.

Este un pas care arată că privim artistul în întregul său, nu doar prin prisma rezultatului de pe scenă. Și este, cred, un semnal important pentru felul în care trebuie să construim, pe termen lung, performanța în cultură: cu exigență, dar și cu grijă față de oamenii care o fac posibilă.

La această ediție aniversară, România găzduiește din nou tineri muzicieni excepționali și personalități importante ale lumii muzicale internaționale. Le doresc tuturor concurenților inspirație, curaj și, mai ales, bucuria de a cânta. Pentru că excelența adevărată nu se măsoară doar în premii. Se construiește și prin echilibrul cu care ajungi să o atingi.

Succes tuturor participanților la cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”! 🎶

George Enescu Festival

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Diana Punga posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share