Stefan Mihaileanu Liberal

Stefan Mihaileanu Liberal PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL Fuziunea PDL și PNL a creat cel mai mare partid de dreapta din România.

16/09/2026
Pe data de 16 septembrie 1867 s-a născut cel de-al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu.O personali...
16/09/2026

Pe data de 16 septembrie 1867 s-a născut cel de-al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu.
O personalitate de prim-rang în politica, economia şi istoria României, Vintilă Brătianu a avut o evoluție profesională absolut fascinantă, fiind primar al Bucureștiului, ministru de Finanțe și prim-ministru. Vintilă Brătianu este recunoscut drept economistul care a formulat principiul economic liberal „prin noi înșine”, în baza căruia a fost elaborată și aplicată politica economică a PNL în primul deceniu interbelic.
În anul 1901 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales de mai multe ori senator, deputat sau consilier comunal. După moartea lui Ionel Brătianu, pe 24 noiembrie 1927, Vintilă este numit atât președinte al Consiliului de Miniştri, cât şi la președinte al Partidului Național Liberal, funcție pe care o ocupă până în anul 1930.
Vintilă Brătianu a mai fost de asemenea director al Băncii Românești, membru al Consiliului Centralei Băncilor Populare și a Cooperativelor Sătești, cenzor și director la Banca Națională a României.

07/09/2026

🔔🎒În fiecare an, când începe școala, mă întorc cu emoție la locul în care am fost cel mai mult eu: în clasă, alături de copii.

👩🏻‍🏫Am fost de când mă știu și cu toate că am trecut, între timp, prin multe alte roluri și responsabilități, nu am putut și nu am vrut să mă îndepărtez de catedră. Motivul e simplu: acolo, în fața copiilor, îmi amintesc cel mai bine de ce am ales această meserie.

💛Copiii mei dragi, poate că astăzi aveți emoții, poate sunteți nerăbdători sau încă vă mai gândiți la vacanță. E în regulă. Aveți voie să întrebați, să greșiți, să încercați din nou. Și, mai ales, nu uitați: nu lăsați o notă să vă spună cât valorați!

🏫Iar vouă, colegilor profesori, vă doresc un an în care să aveți răbdare și putere, dar și bucuria aceea pe care o simți când vezi că un copil a înțeles, a prins curaj sau, pur și simplu, a început să creadă în el!

📚Să avem un an bun, cu mai multă , mai multă unii pentru alții și, mai presus de toate, cu gândul la !

02/09/2026

𝐏𝐚𝐬𝐭𝐢𝐥𝐚 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐭ă

𝐏𝐍𝐋 𝐬𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞

Guvernul interimar PNL trebuie urgent să demisioneze, iar PNL să intre în opoziție, așa cm a decis conducerea centrală!

PNL a decis în mai multe rânduri că vrea să rămână în opoziție. Greșeală fundamentală, dar, foarte bine!

Atunci trebuie să fie consecvent, să nu se mai lege de putere și să demisioneze urgent, lăsându-i pe cei care doresc să guverneze țara să formeze un guvern stabil.

În schimb, PNL menține România într-o situație de criză fără precedent și dă vina pe alții pentru demiterea guvernului. Judecata acestora o va face poporul, nu PNL.

Dacă ține la România, PNL trebuie să facă tot ce ține de el pentru ca țara să aibă un guvern stabil, nu să profite de imposibilitatea tehnică și matematică de a forma un guvern de către forțele pro-europene.

Președintele României dorește un guvern din care să facă parte și PNL. România are nevoie de stabilitate, iar fără AUR aritmetica politică este simplă: fie un guvern în jurul PSD, fie unul în jurul PNL.

Perversiunea politică apare atunci când PNL, cu doar 12%, vrea să conducă singur țara și, mai grav, refuză să voteze un guvern politic stabil, care nu se poate forma decât prin implicarea PSD și PNL. PNL știe acest lucru, dar continuă să saboteze formarea guvernului, pentru a rămâne cât mai mult la putere, deși guvernul a fost demis.

PNL își sacrifică astfel partidul pentru ambiția unui om și România pentru orgoliul aceluiași om. Când ambiția personală devine mai importantă decât stabilitatea țării, oamenii care au adus voturi sunt îndepărtați, iar partidul este împins deliberat spre irelevanță.

Asta nu mai este politică. Este autodistrugere.

PNL trebuie să rupă această logică: să nu-și sacrifice partidul pentru un om și nici România pentru orgoliul unui om. În partid există oameni valoroși și competenți, care au obligația să servească țara, nu să promoveze retorici prăfuite și penibile de tipul „Cu tine nu!”, „Ba, cu tine da!”, „Trădător ești tu!”, „Ba tu!” și așa mai departe.

PNL trebuie să se întoarcă la identitatea sa de partid conservator, liberal și național, valori abandonate de actuala conducere. Are nevoie de o conducere care să unească partidul, nu să-l dezbine, și care să se întoarcă la români și la electoratul stabil pe care l-a abandonat.

PNL trebuie să se trezească.

Partidul trebuie să servească România!

04/08/2026

Azi, când USR are ca președinte de partid un om cu hotărâre definitivă pentru conflict de interese, citesc următoarea postare plină de empatie a domnului Fritz

Stimați cititori, mâine o să vă frecați la ochi cu surprindere!!! Fritz va scrie pe pagina domniei sale ca…nu, nu ca își dă demisia din funcția de președinte al USR ca să scutească USR să îl mai care ca pe o piatră de moară!

Dar acum, ca a ridicat standardele …. Va scrie la fel despre Dan Radu Rușanu, vechi lider liberal, care a fost acuzat de DNA, inculpat, în arest preventiv, apoi arest la domiciliu…achitat tot pe motivul ca fapta nu exista! Va explica tuturor ce nedreptate i s-a făcut de DNA-ul de atunci. Și ca era suspiciune de dosar politic (2014-2015)
Ținem pariul?!

28/07/2026

𝐒ă𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐭𝐚𝐭

Când lovești în sănătate, lovești în viața fiecărui român, în siguranța familiilor și în viitorul acestei țări.

Cum poți pretinde că reformezi România dacă alegi să slăbești tocmai inima sistemului? Asta nu este reformă. O reformă adevărată înseamnă să repari, să întărești și să construiești, nu să distrugi ceea ce este esențial.

O reformă trebuie să fie suportabilă de către populație.

Și să nu umilească medici, asistente și întreg personalul din Sănătate. Ceea ce guvernul face în aceste zile nu este reformă.

Din păcate, PNL pare tot mai departe de realitatea pe care o trăiesc românii zi de zi. Când deciziile politice ignoră nevoile oamenilor, încrederea, și așa puțină, dispare. Când aroganța și autosuficienta au pus stăpânire pe mințile guvernanților incompetenți...
Adevărata trădare nu este față de un partid. Adevărata trădare este față de țară și față de popor, atunci când interesul politic ajunge să fie pus mai presus de binele românilor.

România are nevoie de lideri care să protejeze sănătatea, să respecte cetățenii și să pună interesul național pe primul loc.

În ce mă privește, voi aproba ocuparea tuturor posturilor vacante din spitalele din subordinea Consiliului Județean și nu voi aproba reducerea salariului niciunuia dintre angajați!

27/07/2026

𝐌𝐞𝐬𝐚𝐣 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐏𝐍𝐋
𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐢 𝐢𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭 ț𝐚𝐫𝐚 ș𝐢 𝐩𝐞 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢!
𝐑𝐮ș𝐢𝐧𝐞 𝐬ă 𝐯ă 𝐟𝐢𝐞!

Opriți-vă din această „crimă” îndreptată împotriva poporului român!
Curând veți fugi de guvernare ca dracul de tămâie și veți da vina pe alții.

A trebuit să moară bebeluși într-un spital din România pentru ca PNL să înțeleagă că este la guvernare și că poartă responsabilitatea.

Ați susținut că „legarea cu lanțuri de guvernare” este dorința partidului, iar rămânerea la ciolan „până în 2028”, cm spunea o minte înfierbântată, chiar dacă Guvernul a fost demis, este posibilă atât timp cât configurația Parlamentului (fără AUR) permite această anomalie.

Ați refuzat, timp de două luni, să oferiți țării un guvern stabil și un compromis politic, iar acum acest lucru se întoarce împotriva PNL.
Astăzi, PNL a avut nevoie de voturile PSD.

Desigur, de voturile celor care au venit la serviciu.

Au murit copii, iar unii moraliști din PNL spun că întreaga clasă politică este vinovată. Și folosesc acest lucru ca argument în favoarea PNL. Este incredibil unde a ajuns acest partid!

Guvernul PNL, demis și interimar, este încă la butoane și a uitat că nu mai face înțelegeri cu PSD.

Totuși, așa au votat. Ce să vezi? Au uitat tocmai cei cărora le mirosea urât de PSD.

A trebuit să moară bebeluși într-un spital pentru ca acești iresponsabili să se trezească. Medicii și asistentele vor intra în grevă generală. Opriți-vă din această „crimă” îndreptată împotriva poporului român!

Am cerut bani pentru construirea Spitalului Monobloc de Copii din Cluj.

Guvernul PNL a refuzat.

Oare trebuie să se întâmple asemenea tragedii și la Cluj pentru a înțelege nevoia de a finanța spitalele?

𝐑𝐮ș𝐢𝐧𝐞 𝐬ă 𝐯ă 𝐟𝐢𝐞!

Și atunci, întreb: cine sunt adevărații trădători din PNL?

P.S.

Îmi permit să vorbesc despre asta, întrucât reprezint singura autoritate publică din România care, în ultimii 30 de ani, a construit un spital public nou din România: Psihiatrie Pediatrică. Modernizând toate cele 5 spitale pe care le are în subordine. Dotându-le pe toate cu aparatură unică și performantă. Și a construit singurul spital (pavilion) de la zero, pentru bolnavii psihici din România.

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Stefan Mihaileanu Liberal posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share