18/03/2019
Pe data 19 martie 2019, este celebrată în întreaga lume Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Mesajul Federației Internaționale a Asistenților Sociali îndeamnă la asumarea acestui reper simbolic drept ziua în care lucrătorii sociali din întreaga lume se adună nu doar pentru a sărbători împreună realizările profesionale, ci și pentru a transmite un mesaj unitar către comunitate, la locul de muncă și către actorii sociali implicați, pentru a crește gradul de conștientizare a contribuției decisive pe care o are munca din sfera serviciilor sociale în bunul mers al societății.
Pentru a marca această zi, dar şi declararea acestui an drept anul promovării relațiilor umane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 va organiza mâine, 19 martie 2019, începând cu ora 10.00, evenimentul „Oamenii sunt povestea”.
Acesta va consta dintr-o serie de ateliere/workshop-uri convergente temei promovate - socialul în media, socialul în literatură, rolul interacțiunii umane în practica CSR. Evenimentul in sine se doreste a fi un punct de intersectie între oameni, idei și valori comune. Printre invitații noștri, moderatori ai atelierelor, salutăm prezența doamnei Corina Ozon, autor; a doamnei Dana Gonț, realizator tv; a domnului colonel Florean Marian - Invictus Romania.
Rolul determinant al relațiilor umane precum și optimizarea dinamicii acestora, constituie unul din fundamentele esențiale ale bunei practici în asistența socială, în beneficiul celor care au nevoie de suport. Suntem convinși că acest concept, al dezvoltării relațiilor umane, are consecinţe benefice pentru toţi, parteneri publici, din mediul privat al serviciilor sociale precum și din zona responsabilității sociale corporatiste, dar mai cu seamă pentru cei către care sunt orientate acțiunile noastre. De aceea mâine, cu toții vom fi parte a unui moment în care, așa cm spune și numele acțiunii noastre, oamenii sunt și fac să existe povestea.